ADHD la copii – explicații pentru părinți

Oare copilul meu are ADHD?

Poate că educatoarea v-a spus că nu reușește să stea locului.

Poate că învățătoarea spune că este inteligent, dar își pierde repede atenția și rareori își termină sarcinile.

Sau poate că acasă trebuie să îi spuneți același lucru de mai multe ori, iar diminețile, temele sau chiar pregătirea pentru grădiniță ori școală ajung să se transforme aproape zilnic într-o sursă de stres.

Între timp, fiecare pare să aibă propria explicație:

"Este doar mai energic."

"Este răsfățat."

"Are nevoie de mai multă disciplină."

"Sigur are ADHD."

După un timp, este firesc să nu mai știți ce să credeți.

Dacă ați ajuns pe această pagină, probabil încercați să răspundeți la o întrebare simplă, dar importantă:

„Ce se întâmplă cu copilul meu?”

Articolul acesta nu vă va ajuta să puneți singuri un diagnostic.

În schimb, vă va ajuta să înțelegeți ce este ADHD, cum se poate manifesta, când merită făcută o evaluare și de ce uneori alte dificultăți pot semăna foarte mult cu această tulburare.

La final, veți avea o imagine mai clară despre pașii pe care îi puteți face mai departe.

---

Pe scurt

• ADHD este o tulburare de neurodezvoltare, nu rezultatul unei educații greșite.

• Nu orice copil energic sau neatent are ADHD.

• Diagnosticul nu se stabilește pe baza unui singur test.

• Evaluarea urmărește să înțeleagă cauza dificultăților și modul în care acestea îi influențează viața de zi cu zi.

• Cu sprijinul potrivit, mulți copii cu ADHD evoluează foarte bine.

  
  

---

Copilul meu este doar energic sau ar putea avea ADHD?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim.

Copiii sunt activi prin natura lor. Aleargă, vorbesc mult, își pierd lucrurile, se plictisesc repede sau uită ce aveau de făcut. Toate acestea pot face parte din dezvoltarea obișnuită.

Diferența nu este dată de existența acestor comportamente, ci de cât de des apar, cât de intense sunt și cât de mult îi afectează copilului viața de zi cu zi.

Dacă aproape fiecare dimineață începe cu certuri pentru că nu reușește să se pregătească, dacă temele durează ore întregi sau dacă primiți constant observații de la școală, este firesc să vă întrebați dacă există o explicație.

Asta nu înseamnă automat că are ADHD.

Înseamnă doar că merită înțeles mai bine ce se întâmplă.

---

O observație din cabinet

Mulți părinți ajung la noi convinși că problema este: "copilul nu mă ascultă".

După evaluare, imaginea este adesea diferită. Uneori este vorba despre ADHD. Alteori despre anxietate, dificultăți de învățare, întârzieri în dezvoltare sau provocări care țin de etapa în care se află copilul.

De aceea, scopul evaluării nu este să confirme o bănuială, ci să afle ce explică cel mai bine dificultățile copilului.

---

Ce este, de fapt, ADHD?

ADHD este acronimul din limba engleză pentru Attention Deficit and Hyperactivity Disorder, denumită în limba română Tulburarea de Deficit de Atenție și Hiperactivitate.

Face parte din categoria tulburărilor de neurodezvoltare. Cu alte cuvinte, anumite procese implicate în atenție, controlul impulsurilor și reglarea comportamentului se dezvoltă diferit față de ceea ce este obișnuit pentru vârsta copilului.

ADHD nu se manifestă la fel la toți copiii

Mulți părinți își imaginează că un copil cu ADHD este întotdeauna foarte agitat.

În realitate, lucrurile pot arăta diferit.

La unii copii predomină dificultățile de atenție și organizare. Pot părea visători, uită ce au de făcut, își pierd frecvent lucrurile sau lasă activitățile neterminate, fără să fie neapărat foarte agitați.

La alții sunt mai vizibile hiperactivitatea și impulsivitatea. Vorbesc mult, se ridică des de pe scaun, întrerup conversațiile sau acționează înainte să se gândească.

Există și copii la care apar ambele tipuri de dificultăți.

De aceea, faptul că un copil nu este mereu „în mișcare” nu exclude ADHD.

Înainte de a merge mai departe, merită să lămurim câteva dintre cele mai răspândite idei greșite despre ADHD.

---

Mit sau realitate?

„Copiii cu ADHD sunt leneși.”

❌ Mit.

ADHD nu înseamnă lipsă de voință. Pentru mulți copii, activitățile care altora le par simple necesită un efort mult mai mare pentru a-și menține atenția sau pentru a duce o sarcină până la capăt.

---

„ADHD apare pentru că părinții nu pun limite.”

❌ Mit.

ADHD nu este cauzat de stilul parental. În schimb, regulile clare, consecvența și rutina îi ajută pe mulți copii cu ADHD să se descurce mai bine în activitățile de zi cu zi.

---

„Copiii cu ADHD sunt mai puțin inteligenți.”

❌ Mit.

ADHD și nivelul de inteligență sunt lucruri diferite. Un copil cu ADHD poate avea un nivel intelectual mediu, peste medie sau chiar excepțional.

---

Cum se vede ADHD în viața de zi cu zi?

Manualele descriu simptome.

Părinții observă situații concrete.

De cele mai multe ori, acestea sunt primele care îi fac să se întrebe dacă este doar o etapă de dezvoltare sau dacă există o altă explicație.

---

Un exemplu

Îi spuneți:

„Te rog să te îmbraci, apoi vino la masă.”

Câteva minute mai târziu îl găsiți construind ceva din LEGO.

Nu înseamnă neapărat că a ales să vă ignore.

Este posibil ca atenția lui să fi fost captată de altceva înainte să termine ceea ce avea de făcut.

---

Un alt exemplu

Se așază să își facă tema.

Rezolvă două exerciții.

Aude un zgomot afară.

Merge la fereastră.

Își amintește că îi este sete.

Apoi că trebuie să își ascută creionul.

După o jumătate de oră sunt rezolvate doar câteva exerciții.

---

Și încă o situație întâlnită frecvent

În timpul unui joc de societate pierde o rundă.

Se enervează foarte repede.

Vrea să schimbe regulile.

Sau renunță complet la joc.

Nu pentru că este un copil „rău”, ci pentru că îi poate fi mai dificil să își controleze impulsurile și frustrarea.

---

Este important însă un lucru.

Fiecare dintre aceste comportamente poate apărea și la copiii fără ADHD.

Diagnosticul nu se stabilește pentru că un copil uită, se ridică de pe scaun sau se supără când pierde un joc.

Specialiștii urmăresc imaginea de ansamblu: cât de des apar aceste dificultăți, în ce contexte și cât de mult îi afectează copilului funcționarea de zi cu zi.

Un lucru pe care îl auzim des...

„Dacă îl interesează ceva, poate sta concentrat foarte mult timp. Atunci sigur nu are ADHD.”

În realitate, capacitatea de a se concentra foarte bine asupra unei activități preferate nu exclude ADHD.

Pentru mulți copii, dificultatea nu este că nu se pot concentra niciodată, ci că le este greu să își mențină atenția atunci când activitatea este mai puțin atractivă sau presupune un efort susținut.

Când este cazul să vă puneți întrebări?

Nu pentru că este un copil energic.

Nu pentru că vorbește mult.

Nu pentru că mai uită din când în când ce avea de făcut.

Ci atunci când observați că aceste dificultăți:

• persistă de mai mult timp;

• apar atât acasă, cât și la grădiniță sau la școală;

• îi afectează învățarea, relațiile sau activitățile de zi cu zi;

• provoacă frecvent frustrări copilului sau familiei.

  
  

În astfel de situații, o evaluare poate aduce ceva mai valoros decât un răspuns de tipul „are” sau „nu are” ADHD.

Poate explica de ce apar aceste dificultăți și ce este util să faceți mai departe.

Cum își dau specialiștii seama dacă este ADHD?

După ce citesc despre ADHD, mulți părinți încep să compare ceea ce au aflat cu ceea ce observă acasă.

"Și al meu uită."

"Și al meu vorbește mult."

"Nici al meu nu stă locului."

Este un lucru firesc, dar aici apare și capcana.

Nici un comportament, privit separat, nu poate confirma ADHD.

Un copil poate fi foarte activ fără să aibă ADHD.

Poate părea neatent pentru că este anxios.

Poate evita temele pentru că îi este greu să citească.

Sau poate trece printr-o perioadă dificilă și să reacționeze diferit decât de obicei.

De aceea, evaluarea nu urmărește doar ce face copilul, ci încearcă să afle de ce face acel lucru.

Prima întrebare nu este cea la care se așteaptă cei mai mulți părinți

Mulți își imaginează că specialistul încearcă să răspundă cât mai repede la întrebarea:

„Are sau nu ADHD?”

În realitate, întrebarea de la care pornește evaluarea este alta:

„Ce explică cel mai bine dificultățile acestui copil?”

Uneori răspunsul este ADHD.

Alteori este o dificultate de învățare, anxietatea, o întârziere în dezvoltare sau o combinație între mai multe dificultăți.

Acesta este motivul pentru care evaluarea privește copilul în ansamblu, nu doar comportamentele care au atras atenția familiei.

Se întâmplă destul de des ca...

...părinții să ajungă în cabinet convinși că au găsit singuri răspunsul.

La fel de des întâlnim și situația opusă: părinți care resping complet posibilitatea unui diagnostic, deși dificultățile copilului sunt evidente.

De cele mai multe ori, evaluarea nu confirmă pur și simplu una dintre aceste variante.

Ea aduce informații pe care familia nu avea cum să le observe singură și pune comportamentele într-un context mai larg.

Ce presupune o evaluare?

Nu există un test care să spună, în câteva minute, dacă un copil are ADHD.

O evaluare seamănă mai degrabă cu un puzzle.

Fiecare informație completează imaginea, iar concluziile apar abia după ce toate piesele sunt puse împreună.

De regulă, evaluarea include mai multe componente.

Discuția cu părinții

Istoricul dezvoltării oferă informații pe care nici un test nu le poate înlocui.

Specialistul va dori să afle, de exemplu:

• când au apărut primele dificultăți;

• în ce situații apar cel mai des;

• cum se descurcă copilul acasă și la școală;

• ce au încercat deja părinții;

• dacă există alte probleme medicale sau de dezvoltare.

Nu există răspunsuri perfecte.

Cu cât imaginea este mai completă, cu atât concluziile pot fi mai bine fundamentate.

Observarea copilului

În timpul evaluării contează mai mult decât rezultatul unei activități.

Contează și felul în care copilul ajunge la acel rezultat.

De exemplu:

• își poate menține atenția?

• are nevoie de multe reamintiri?

• renunță repede când întâmpină o dificultate?

• își controlează impulsurile?

• înțelege cerințele?

Aceste observații completează ceea ce povestesc părinții.

Instrumentele standardizate

În funcție de vârstă și de dificultățile observate, pot fi utilizate teste și chestionare standardizate.

Ele nu stabilesc singure diagnosticul.

Rolul lor este să ofere informații obiective despre diferite aspecte ale dezvoltării și să completeze celelalte date obținute în timpul evaluării.

Informațiile din mediul educațional

Un copil nu se comportă întotdeauna la fel în toate mediile.

Uneori dificultățile sunt evidente la școală, dar aproape că nu apar acasă.

Alteori se întâmplă exact invers.

Atunci când este posibil, punctul de vedere al educatorului sau al profesorului completează imaginea.

Nu pentru că unul dintre adulți are dreptate și celălalt greșește.

Ci pentru că fiecare îl vede pe copil într-un context diferit.

---

Mit sau realitate?

„Există un test care arată clar dacă un copil are ADHD.”

❌ Mit.

Diagnosticul nu se bazează pe rezultatul unui singur test, ci pe analiza tuturor informațiilor obținute în timpul evaluării.

---

De ce este atât de importantă evaluarea diferențială?

Unul dintre cele mai importante roluri ale evaluării este să răspundă la o întrebare simplă:

„Ar putea exista o altă explicație pentru aceste dificultăți?”

La prima vedere, mai multe probleme pot arăta asemănător.

Un copil anxios poate părea neatent.

Un copil cu dificultăți de învățare poate evita temele.

Un copil cu întârziere în dezvoltarea limbajului poate părea că nu ascultă.

Un copil foarte obosit poate avea dificultăți de concentrare.

Comportamentele pot semăna.

Cauzele pot fi complet diferite.

De aceea, înainte de orice concluzie, specialistul încearcă să înțeleagă mecanismul din spatele acestor comportamente.

---

Un exemplu

Doi copii nu își termină temele.

Primul are ADHD și îi este greu să își mențină atenția până la final.

Al doilea evită temele pentru că îi este greu să citească și fiecare exercițiu îi provoacă frustrare.

Din exterior, părinții văd același lucru:

„Nu își face temele.”

Dar soluțiile vor fi diferite, pentru că și cauza este diferită.

---

Când este momentul potrivit pentru o evaluare?

Nu este nevoie să așteptați până când dificultățile devin foarte mari.

Dacă ele persistă, apar în mai multe contexte și încep să afecteze învățarea, relațiile sau viața de familie, merită să cereți opinia unui specialist.

O evaluare nu obligă la un diagnostic și nici la un anumit tip de intervenție.

Înseamnă, înainte de toate, că veți înțelege mai bine prin ce trece copilul și care sunt pașii potriviți mai departe.

Dacă rezultatele evaluării indică ADHD, ce urmează?

Pentru mulți părinți, momentul în care aud diagnosticul este însoțit de emoții puternice.

Unii simt ușurare. După luni sau chiar ani de întrebări, au în sfârșit o explicație pentru dificultățile copilului.

Alții simt teamă. Se gândesc la viitor, la școală, la relațiile cu ceilalți copii sau la etichetele pe care copilul le-ar putea primi.

Ambele reacții sunt firești. Există însă un lucru pe care îl discutăm aproape de fiecare dată la finalul unei evaluări.

Diagnosticul nu schimbă copilul. Schimbă felul în care îi putem înțelege dificultățile și modul în care îl putem sprijini.

Copilul rămâne același.

Are aceleași calități.

Aceleași interese.

Aceeași personalitate.

Diferența este că, odată ce înțelegem de unde apar dificultățile, putem alege strategii care au mai multe șanse să îl ajute.

Uneori recomandarea este consilierea părinților. Alteori este suficientă colaborarea cu grădinița sau școala. În alte situații poate fi indicată începerea unui program de intervenție psihologică, adaptat dificultăților copilului.

---

Un lucru pe care îl observăm frecvent

Mulți părinți ajung la evaluare cu sentimentul că au greșit undeva.

Se întreabă dacă au fost prea permisivi.

Sau prea severi.

Dacă au insistat prea mult.

Sau prea puțin.

În multe situații, evaluarea aduce și un alt tip de liniște.

Nu pentru că toate problemele dispar.

Ci pentru că părinții înțeleg că multe dintre dificultățile copilului nu au apărut din lipsă de implicare, ci pentru că acesta are nevoie de strategii diferite față de cele care funcționează pentru majoritatea copiilor.

Există tratament pentru ADHD?

Da.

Dar probabil nu în sensul în care își imaginează mulți părinți.

Nu există o soluție care să funcționeze pentru toți copiii.

Și nici un plan care să arate la fel pentru toate familiile.

Intervenția se stabilește în funcție de dificultățile copilului, de vârsta lui și de felul în care acestea îi influențează viața.

Scopul nu este să îi schimbe personalitatea.

Și nici să îl transforme într-un copil care nu mai aleargă, nu mai vorbește sau stă liniștit tot timpul.

Scopul este altul.

Ca lucrurile care astăzi îi sunt greu de făcut să devină, treptat, mai ușor de gestionat.

Poate să își termine tema fără să fie nevoie de zeci de reamintiri.

Poate să aștepte puțin mai ușor până când îi vine rândul.

Poate să își revină mai repede după o frustrare.

Poate să se descurce mai bine la școală și acasă.

Aceste schimbări nu apar peste noapte.

Dar pot apărea în timp, atunci când intervenția este adaptată nevoilor copilului.

Cum poate fi ajutat un copil cu ADHD?

Nu există o rețetă care să funcționeze pentru toți copiii.

Și nici nu este nevoie.

Fiecare copil are propriile dificultăți, propriile puncte forte și propriul ritm de dezvoltare.

Pentru mulți copii, intervenția înseamnă terapie comportamentală, în care obiectivele sunt stabilite în funcție de dificultățile pe care le întâmpină în viața de zi cu zi. Dacă vreți să aflați cum se desfășoară acest tip de intervenție și ce presupune ea în practică, găsiți explicații detaliate în pagina dedicată terapiei comportamentale.

În cazul altor copii, în special atunci când ADHD se asociază și cu alte dificultăți de dezvoltare, planul terapeutic poate include și intervenții bazate pe principiile analizei comportamentale aplicate (ABA). Tipul de intervenție este ales întotdeauna în funcție de nevoile copilului, nu doar de diagnostic.

Intervenția psihologică

În cabinet, copilul nu vine doar să rezolve exerciții.

Vine să exerseze lucrurile care îi creează dificultăți în fiecare zi.

Uneori asta înseamnă să învețe cum să rămână concentrat puțin mai mult.

Alteori să găsească o soluție înainte să renunțe.

Sau să își controleze mai bine impulsul de a întrerupe, de a răspunde înainte de întrebare ori de a abandona o activitate imediat ce devine dificilă.

Pentru un alt copil, obiectivele pot fi diferite.

Nu există un program identic pentru toți.

Fiecare copil lucrează abilitățile de care are nevoie în acel moment.

Schimbările apar treptat.

La fel ca orice altă abilitate, au nevoie de timp, exercițiu și consecvență.

Consilierea părinților

Mulți părinți își imaginează că intervenția are loc doar în cabinet.

În realitate, o mare parte din schimbări se construiesc acasă.

În timpul ședințelor de consiliere, părinții învață cum să adapteze cerințele la nivelul copilului, cum să stabilească reguli pe care acesta le poate înțelege și cum să reacționeze atunci când apar dificultăți.

Nu pentru că există o metodă care funcționează în orice familie.

Ci pentru că aceleași strategii nu dau aceleași rezultate la toți copiii.

Scopul este ca viața de zi cu zi să devină mai puțin obositoare pentru întreaga familie.

Mai puține conflicte.

Mai puține negocieri care par să nu se mai termine.

Mai multe situații în care copilul reușește.

Colaborarea cu grădinița sau școala

Copiii petrec o mare parte din zi în colectivitate.

De aceea, este important ca adulții din jurul lor să meargă, pe cât posibil, în aceeași direcție.

Uneori sunt suficiente câteva adaptări simple.

Instrucțiuni mai scurte.

Activități împărțite în pași mai mici.

Pauze între sarcinile solicitante.

Reducerea factorilor care distrag atenția.

Nu există o listă universală de recomandări.

Ele sunt adaptate dificultăților și nevoilor fiecărui copil.

---

Un lucru pe care îl observăm frecvent

Unii părinți se așteaptă ca schimbările să apară doar în urma terapiei.

În realitate, progresul este de cele mai multe ori mai vizibil atunci când copilul, familia și școala lucrează în aceeași direcție.

Dacă fiecare adult reacționează complet diferit la aceleași comportamente, copilului îi este mult mai greu să înțeleagă ce se așteaptă de la el.

Dar medicația?

Acesta este unul dintre subiectele care ridică cele mai multe întrebări.

Tratamentul medicamentos poate face parte din planul terapeutic pentru unii copii, însă nu este necesar în toate situațiile.

Decizia aparține medicului cu competență în acest domeniu și se ia după o evaluare atentă, ținând cont de severitatea dificultăților, de impactul lor asupra vieții copilului și de raportul dintre beneficiile și posibilele efecte adverse ale tratamentului.

Dacă această recomandare apare, este important ca familia să poată discuta deschis cu medicul despre motivele recomandării, efectele urmărite și modul în care tratamentul va fi monitorizat.

---

Mit sau realitate?

„Toți copiii cu ADHD trebuie să ia medicamente.”

❌ Mit.

Tratamentul se stabilește individual.

Pentru unii copii poate include medicație.

Pentru alții accentul cade pe intervenția psihologică, consilierea părinților și adaptările din mediul educațional.

În multe situații, planul de sprijin combină mai multe tipuri de intervenție.

Întrebări frecvente despre ADHD

Copilul meu este foarte energic. Înseamnă că are ADHD?

Nu.

Mulți copii sunt activi, curioși și plini de energie, mai ales la vârste mici.

În ADHD, dificultățile nu se rezumă la faptul că un copil „nu stă locului”. Ele persistă în timp, apar în mai multe contexte și încep să îi influențeze învățarea, relațiile cu ceilalți sau activitățile de zi cu zi.

De aceea, nivelul de energie, luat singur, nu este suficient pentru a pune un diagnostic.

---

Copilul meu poate sta ore întregi la LEGO sau la jocuri video.

Atunci cum poate avea ADHD?

Aceasta este una dintre întrebările pe care le auzim cel mai des.

Și răspunsul îi surprinde pe mulți părinți.

ADHD nu înseamnă că un copil nu se poate concentra niciodată.

Pentru mulți copii, atenția funcționează foarte diferit în funcție de activitate.

Atunci când ceva îi interesează foarte mult, se pot concentra perioade lungi.

Dificultatea apare atunci când trebuie să își mențină atenția asupra unei activități mai puțin atractive sau care necesită efort susținut.

---

Mit sau realitate?

„Dacă poate sta concentrat două ore la LEGO, sigur nu are ADHD.”

❌ Mit.

Capacitatea de a se concentra foarte bine într-o activitate preferată nu exclude diagnosticul de ADHD.

---

Zahărul provoacă ADHD?

Nu.

Până în prezent, studiile nu arată că zahărul provoacă ADHD.

O alimentație echilibrată este importantă pentru sănătatea oricărui copil.

Dar nu lipsa ei este cauza apariției ADHD.

---

Copilul meu se comportă foarte diferit acasă și la școală. Este posibil?

Da.

Unii copii reușesc să facă un efort foarte mare pentru a respecta regulile la școală, iar după ce ajung acasă devin mult mai agitați, iritabili sau impulsivi.

În alte situații, dificultățile sunt mai evidente în clasă, unde copilul trebuie să își mențină atenția, să își aștepte rândul și să urmeze ritmul grupului.

De aceea, în timpul evaluării sunt importante informațiile din mai multe contexte.

Faptul că părinții și profesorii descriu comportamente diferite nu înseamnă neapărat că unul dintre ei greșește.

Cel mai adesea, fiecare observă copilul într-o situație diferită. 

---

ADHD dispare odată cu vârsta?

Nu există un răspuns care să fie valabil pentru toți copiii.

La unii, dificultățile se reduc pe măsură ce cresc și își dezvoltă strategii mai eficiente.

La alții, unele simptome pot continua și în adolescență sau la vârsta adultă.

Important este că intervenția timpurie poate reduce impactul dificultăților și îl poate ajuta pe copil să își folosească mai bine resursele.

---

Se poate diagnostica ADHD la copiii foarte mici?

Primele semne pot apărea încă din perioada preșcolară.

Totuși, la această vârstă este nevoie de multă prudență.

Multe dintre comportamentele care îi îngrijorează pe părinți pot face parte din dezvoltarea obișnuită.

De aceea, diagnosticul se stabilește numai după o evaluare atentă, care ține cont atât de nivelul de dezvoltare al copilului, cât și de impactul acestor dificultăți asupra vieții lui.

---

Dacă bănuiesc că are ADHD, este mai bine să mai aștept?

Mulți părinți speră că dificultățile vor trece odată cu vârsta.

Uneori se întâmplă.

Alteori, copilul continuă să acumuleze frustrări, dificultăți la școală și conflicte cu cei din jur.

O evaluare nu înseamnă automat un diagnostic.

Înseamnă că încercați să înțelegeți ce se află în spatele dificultăților pe care le observați.

---

Un lucru pe care îl auzim des

După evaluare, unii părinți ne spun:

„Mi-aș fi dorit să fi venit mai devreme.”

Nu pentru că diagnosticul ar fi schimbat trecutul.

Ci pentru că, odată ce au înțeles cauza dificultăților, au înțeles și de ce unele lucruri pe care le încercaseră nu funcționaseră.

Când este recomandată o evaluare?

Nu este necesar ca toate dificultățile descrise în acest articol să fie prezente.

Merită să cereți opinia unui specialist atunci când observați că problema nu mai este ocazională și începe să se repete.

Poate că diminețile înainte de școală devin aproape zilnic tensionate.

Poate că temele se transformă frecvent într-o sursă de conflict.

Poate că primiți constant observații din partea educatoarei sau a profesorilor.

Sau poate observați că propriul copil începe să spună despre el că „nu poate”, că „nu îi iese niciodată” sau că „este mereu certat”.

Nu este nevoie să așteptați până când dificultățile devin foarte greu de gestionat.

O evaluare nu înseamnă automat un diagnostic.

Înseamnă că încercați să înțelegeți ce explică dificultățile copilului și care sunt pașii potriviți mai departe.

Cum vă putem ajuta?

În centrele Construiește-ți Viața, evaluarea nu urmărește doar să stabilească dacă un copil îndeplinește criteriile pentru ADHD.

Ne interesează să înțelegem ce explică dificultățile pe care le întâmpină și cum poate fi sprijinit cât mai eficient.

În funcție de situație, evaluarea poate include:

• discuții detaliate cu părinții despre istoricul dezvoltării și dificultățile observate;

• observația clinică și evaluarea funcționării copilului;

• utilizarea unor instrumente standardizate, atunci când sunt indicate;

• recomandări adaptate copilului, familiei și, atunci când este necesar, grădiniței sau școlii.

La final, nu urmărim doar să răspundem la întrebarea:

„ Ce explică dificultățile copilului?”

Ne dorim ca părinții să înțeleagă ce a arătat evaluarea, ce alte explicații au fost luate în considerare și ce recomandări sunt potrivite pentru copilul lor.

În funcție de situație, acestea pot include recomandări privind intervenția psihologică, adaptările care pot fi făcute acasă sau aspectele care merită discutate cu grădinița ori școala.

Atunci când recomandăm intervenția psihologică, le explicăm părinților și de ce considerăm că un anumit tip de terapie este mai potrivit decât altul pentru copilul lor.

Astfel, la final, părinții obțin nu doar o concluzie, ci și o direcție clară pentru pașii următori.

Concluzie

Dacă ați ajuns până aici, probabil că ați făcut deja cel mai important pas.

Ați ales să încercați să înțelegeți înainte de a trage o concluzie.

Uneori explicația este ADHD.

Alteori este anxietatea, o dificultate de învățare, o întârziere în dezvoltare sau o altă provocare.

Din exterior, multe dintre aceste situații pot semăna, dar soluțiile potrivite depind de cauza lor.

De aceea, încercarea de a pune singuri un diagnostic pe baza informațiilor găsite pe internet rareori este de ajutor.

O evaluare nu răspunde doar la întrebarea:

„Are ADHD?”

Răspunde la o întrebare mult mai utilă:

„De ce îi este greu acestui copil și ce îl poate ajuta?”

Iar răspunsul la această întrebare este, de cele mai multe ori, punctul de plecare pentru schimbările pe care și le doresc părinții.